Este intregul egal cu suma partilor sale si un sistem poate fi inteles doar pe baza relatiei dintre elementele sale? Emergentismul incearca sa raspunda la aceste intrebari. Emergentismul este o teorie filozofica conform careia sistemele complexe au proprietati pe care componentele lor individuale nu le poseda. Aceasta perspectiva este radical opusa reductionismului, care presupune ca fiecare fenomen poate fi explicat prin suma unitatilor mai mici.
Ideea ca sistemele complexe sunt ireductibile la caracteristicile partilor lor este foarte utila pentru a ne gandi la fenomene precum constiinta. Desi emergentismul are o mare relevanta in filosofia mintii, el ridica si dezbateri in filosofia biologiei si in filosofia stiintei in general .
Originile emergentismului
Filosofii John Stuart Mill (stanga) si George Henry Lewes (dreapta) sunt precursorii emergentismului. Credit: London Stereoscopic Company si National Library of Wales.
Emergentismul isi are radacinile in secolul al XIX-lea, o perioada de mari transformari in stiinta si filozofie. S-a nascut ca raspuns la tendinta reductionista si mecanicista predominanta la acea vreme .
Figuri precum John Stuart Mill si George Henry Lewes au fost pionieri in aceasta teorie. Mill a introdus ideea ca efectele pot fi mai mult decat suma cauzelor lor, o notiune cheie de inemergentism. Dar discipolul sau, Lewes, a fost cel care a inventat termenul „emergent”, dand paradigmei numele.
In secolul al XX-lea, emergentismul a castigat actiune datorita ganditorilor precum C. D. Broad. Opera sa a oferit rigoare si profunzime, punand bazele care vor defini acest curent filozofic. Broad a sustinut ca, in timp ce unele fenomene sunt reductibile, altele necesita o explicatie emergenta .
Principii fundamentale
Emergentismul se bazeaza pe premisa ca proprietatile unui sistem nu pot fi prezise doar prin cunoasterea partilor sale. El sustine ca in interactiunea acestor parti apar noi caracteristici, unice pentru intregul sistem.
Conform acestei teorii, reducerea fenomenelor complexe la componente mai de baza nu este suficienta pentru a intelege functionarea mintii umane sau a ecosistemelor . De exemplu, chiar daca urmarim substantele neurochimice care opereaza in creier, caracteristicile gandurilor par a fi ireductibile la proprietati fizice.
Un aspect cheie al emergentismului este accentul pus pe noutatea si imprevizibilitatea caracteristicilor asociate sistemelor. Proprietatile emergente nu sunt doar suma partilor, ci ceva nou si diferit . Nu avem nicio modalitate de a prezice comportamentul unui sistem complex prin observarea celor mai mici elemente ale acestuia.
Tipuri de emergentism
Emergentismul este impartit in doua categorii principale: slab si puternic . Ambele ofera perspective diferite asupra modului in care apar proprietatile sistemelor complexe. De asemenea, ambele teorii incearca sa explice fenomenele emergente, desi versiunea slaba a emergentismului tinde sa fie cea mai populara in randul oamenilor de stiinta.
Emergentism slab
Pentru weakemergentism, proprietatile emergente sunt, intr-o oarecare masura, rezultatul interactiunii partilor mai simple . Aceste proprietati sunt identificate ca noi, dar pot fi explicate sau reduse la legile si procesele partilor mentionate.
Desi la nivel macroscopic apar noi caracteristici sau comportamente, ele pot fi pe deplin intelese si prezise de legile care guverneaza cele mai de baza componente.
De exemplu, in biologia moleculara, viata, la nivelul ei cel mai elementar, poate fi explicata prin interactiunea moleculelor si proceselor chimice. Desi organismele vii prezinta proprietati complexe, acestea pot fi reduse la interactiuni moleculare .
In domenii precum psihologia comportamentala, unele comportamente complexe pot fi explicate si intelese prin intermediul principiilor de baza ale conditionarii si raspunsului.
Emergentism puternic
Pe de alta parte, emergentismul puternic sustine ca proprietatile emergente sunt noi si nu pot fi reduse sau explicate complet de legile componentelor lor . Aceste proprietati emergente au propriile lor legi si pot exercita o cauzalitate descendenta, atat de mult incat influenteaza comportamentul partilor lor constitutive.
Constiinta este unul dintre cele mai citate exemple de referire la acest tip de emergentism. Acest lucru apare din interactiunea complexa a neuronilor din creier, dar nu poate fi explicat pe deplin doar prin biologia neuronala.
Un alt exemplu ar putea fi cel al sistemelor sociale. Dinamica si structurile unei societati apar din interactiunile indivizilor, dar au proprietati si reguli care nu pot fi reduse la actiunile sau caracteristicile indivizilor .
Procese de urgenta
O alta dintre principalele intrebari ridicate de emergentism se refera la procesele prin care apar aceste noi proprietati. Acestea pot fi rezultatul dezvoltarii in timp sau pot aparea simultan. In ambele cazuri este evidentiata importanta luarii in considerare a sistemelor in ansamblu.
Emergentism diacronic
Emergentismul diacronic se refera la aparitia proprietatilor in timp. In aceasta abordare, proprietatile emergente sunt rezultatul unor procese istorice sau evolutive . De exemplu, putem considera ca capacitatea umana de a dezvolta ganduri abstracte este produsul unui lung drum de evolutie biologica.
Emergentism sincron
Interactiunea atemporala dintre neuroni produce constiinta, care nu poate fi redusa la proprietatile partilor.
Pe de alta parte, sincronemergentismul se concentreaza asupra modului in care proprietatile emergente apar la un moment specific, care rezulta din interactiunea partilor dintr-un sistem. Aici accentul este pus pe relatia dintre parti si intreg la un moment dat, fara luarea in considerare explicita a timpului .
O viziune sincrona ar incerca sa explice modul in care interactiunea simultana a milioane de neuroni scoate la iveala ceva la fel de complex precum constiinta, fara a fi ireductibil la grupuri de elemente particulare.
O teorie actuala
Emergentismul a avut un impact semnificativ asupra mai multor domenii ale gandirii contemporane. Influenta sa se extinde dincolo de filosofie, ajungand in domenii precum biologia, psihologia si stiintele sociale. Provocand reductionismul, incearca sa puna in prim plan interactiunile si intregurile in intelegerea fenomenelor .
Dezbaterea dintre reductionism si emergentism este inca aprinsa. Desi cele mai radicale pozitii sunt de obicei ireconciliabile, unele versiuni, precum weakemergentismul, pot fi compatibile cu viziunea reductionista si reusesc sa defineasca proprietati care ajuta la intelegerea mai completa a fenomenelor observate.
