De ce se plictisesc copiii atât de repede de jucării? Ce pot face părinții înainte să cumpere încă una

„M-am plictisit.”

Uneori, părinții aud aceste două cuvinte la doar câteva minute după ce copilul a primit o jucărie nouă. Cutia a fost deschisă cu entuziasm, piesele au fost împrăștiate pe covor, iar pentru câteva momente părea că noua achiziție va deveni preferata copilului.

Apoi interesul dispare.

Primul impuls poate fi să credem că jucăria nu a fost suficient de interesantă și să începem să căutăm alta. În realitate, problema nu este întotdeauna numărul jucăriilor din casă. Uneori contează mai mult felul în care copilul poate interacționa cu ele.

O jucărie nouă nu trebuie să ofere doar câteva minute de noutate

Copiii sunt atrași în mod natural de lucrurile noi. O cutie colorată, un mecanism pe care nu l-au mai văzut sau un personaj preferat poate provoca imediat curiozitate.

Dar după ce efectul de noutate trece, rămâne o întrebare mult mai importantă:

Ce mai poate face copilul cu această jucărie?

O jucărie care are un singur răspuns sau o singură modalitate de utilizare poate deveni previzibilă destul de repede. În schimb, cuburile, piesele de construcție, figurinele, materialele senzoriale, jocurile de rol sau seturile creative pot primi o altă întrebuințare de fiecare dată când copilul revine la ele.

Astăzi, câteva cuburi pot deveni un castel.

Mâine, același set poate fi un garaj pentru mașinuțe.

Peste câteva zile, copilul poate inventa un traseu, un oraș sau chiar regulile propriului joc.

Nu jucăria s-a schimbat. Povestea s-a schimbat.

Uneori, prea multe jucării fac alegerea mai dificilă

O cameră plină de jucării nu înseamnă automat mai multă joacă.

Copilul poate trece rapid de la o cutie la alta, fără să rămână suficient timp cu niciuna dintre ele pentru a descoperi ce poate face mai departe.

De aceea, o soluție simplă poate fi rotația jucăriilor.

Nu trebuie să dispară definitiv nimic. O parte dintre jucării pot fi puse temporar într-un dulap, iar după câteva săptămâni pot reveni în spațiul de joacă.

Surprinzător, o jucărie cunoscută poate deveni din nou interesantă după o perioadă în care copilul nu a văzut-o.

În același timp, mai puține opțiuni la vedere îl pot încuraja să exploreze mai mult ceea ce are deja.

Nu este nevoie ca adultul să inventeze mereu jocul

Din dorința de a ajuta, părinții pot ajunge uneori să explice imediat cum „trebuie” folosită o jucărie.

„Construiește turnul așa.”

„Pune piesa aici.”

„Hai să facem modelul de pe cutie.”

Instrucțiunile sunt utile atunci când copilul are nevoie de ele, dar joaca devine mult mai interesantă atunci când există și loc pentru propriile idei.

Un turn strâmb poate fi mult mai important pentru copil decât construcția perfectă din fotografie.

O figurină poate ajunge într-un bol cu nisip kinetic.

Cuburile pot deveni mâncare într-un restaurant imaginar.

Iar un obiect care, din perspectiva adultului, are o utilizare foarte clară poate primi zece roluri diferite în imaginația unui copil.

Acesta este și motivul pentru care activitățile fără un rezultat obligatoriu pot ocupa copilul mai mult timp decât cele în care fiecare pas este deja stabilit.

Schimbă provocarea, nu neapărat jucăria

Uneori este suficientă o propoziție pentru ca o jucărie uitată să redevină interesantă:

„Poți construi un pod pe sub care să treacă mașina?”

„Oare poți face cel mai înalt turn posibil?”

„Putem ascunde cinci animale în nisip și să le găsim?”

„Ce magazin ai putea construi cu piesele acestea?”

Dintr-o dată, copilul nu mai are în față doar o jucărie. Are o misiune.

Pentru părinții care caută inspirație pentru astfel de momente există și multe activități fără ecrane pe care le pot face cu copilul acasă, fără să fie nevoie de pregătiri complicate.

Materialele senzoriale pot avea un avantaj: jocul nu trebuie să arate la fel de două ori

Nisipul kinetic, slime-ul, formele, figurinele și accesoriile mici pot crea un tip de joacă în care nu există neapărat un început și un sfârșit prestabilit.

Copilul poate modela, ascunde obiecte, inventa trasee, crea personaje sau transforma materialele într-un decor pentru o poveste.

Chiar și un simplu recipient cu nisip kinetic poate deveni șantier, fermă, insulă, bucătărie imaginară sau locul unei vânători de comori.

De exemplu, există numeroase jocuri care pot fi făcute cu nisip kinetic în afară de simpla modelare, ceea ce arată cât de mult poate conta ideea de la care pornește joaca.

O jucărie bună nu trebuie neapărat să facă foarte multe lucruri

Paradoxal, uneori este exact invers.

Dacă jucăria luminează, vorbește, cântă și îi arată copilului permanent ce trebuie să facă în continuare, rolul lui poate deveni destul de mic.

Apasă butonul.

Primește răspunsul.

Repetă.

În cazul unei jucării mai simple, o parte mai mare din acțiune trebuie inventată de copil.

De aceea, atunci când alegem o jucărie, putem privi dincolo de întrebarea „Oare îi va plăcea?” și să ne întrebăm și:

„Câte lucruri diferite va putea face cu ea peste o lună?”

Este o întrebare simplă, dar poate schimba mult felul în care cumpărăm jucării.

Vârsta de pe cutie este doar începutul alegerii

Doi copii de aceeași vârstă pot avea interese complet diferite.

Unul poate sta mult timp construind.

Altul preferă poveștile și jocurile de rol.

Un copil poate fi fascinat de texturi și materiale senzoriale, în timp ce altul caută puzzle-uri și provocări logice.

De aceea, înainte să alegem următoarea jucărie, merită să observăm ce fel de activitate îl face pe copil să uite că trece timpul.

Magazinele specializate în joacă educativă și senzorială, precum SensoryElements, reunesc jucării foarte diferite – de la construcții și jocuri din lemn până la seturi senzoriale, slime, activități creative și jocuri pentru diverse vârste. Astfel, părintele poate căuta mai degrabă după modul în care copilului îi place să se joace decât doar după aspectul unei jucării.

Înainte de următoarea cumpărătură, încearcă un mic experiment

Data viitoare când copilul spune „m-am plictisit”, nu este obligatoriu să căutăm imediat ceva nou.

Putem scoate o jucărie pe care nu a mai văzut-o de câteva săptămâni.

Putem combina două seturi care până acum au fost folosite separat.

Putem propune o misiune.

Sau putem lăsa câteva materiale pe masă fără să spunem ce ar trebui construit cu ele.

S-ar putea să descoperim că lucrul de care copilul avea nevoie nu era încă o jucărie.

Era doar un nou motiv să se joace cu cea pe care o avea deja.