Marele Gatsby este sinonim cu petreceri, stralucire si glamour – dar aceasta este doar una dintre numeroasele neintelegeri despre cartea care a inceput de la prima sa publicare.
Putine personaje din literatura sau intr-adevar din viata intruchipeaza o epoca atat de tenace, precum Jay Gatsby face Epoca Jazzului. La aproape un secol dupa ce a fost creat, romantismul condamnat al lui F Scott Fitzgerald a devenit stenografie pentru flapper-uri decadente, fantani de sampanie si petreceri nesfarsite. Desprins de cultura pop din textul in care s-a nascut, numele sau impodobeste totul, de la condominii la ceara de par si o editie limitata de colonie (contine note de vetiver, piper roz si tei sicilian). Acum este posibil sa va asezati pe o canapea Gatsby, sa faceti check-in la hotelul Gatsby, chiar sa va aruncati un sandvis Gatsby – in esenta un butt de cip supersize, suped.
Desi incongruent suna ultimul articol, numirea oricarui nume dupa omul cunoscut anterior ca James Gatz pare mai mult decat o problema tactila. La urma urmei, gazda flamboanta este doar o parte a identitatii sale complicate. El este, de asemenea, un buzunar, pana la gat intr-o intreprindere criminala, ca sa nu mai vorbim de un stalker delirant al carui spectacol pare sa fie de-a dreptul prost. Daca intruchipeaza potentialul visului american, atunci ilustreaza si limitarile acestuia: iata un om, sa nu uitam, al carui scop este destinat sa fie la fel de inutil pe cat de violent.
Dintre toate recenziile, chiar si cele mai entuziaste, nimeni nu a avut nici cea mai mica idee despre ce era cartea – F Scott Fitzgerald
Neintelegerea a facut parte din povestea Marelui Gatsby inca de la inceput. Murmurand prietenului sau, Edmund Wilson, la scurt timp dupa publicare, in 1925, Fitzgerald a declarat ca ,,dintre toate recenziile, chiar si cele mai entuziaste, nimeni nu avea nici cea mai mica idee despre ce era cartea”. Colegi scriitori precum Edith Wharton l-au admirat din plin, dar dupa cum relateaza critica Maureen Corrigan in cartea sa So We Read On: How The Great Gatsby Came to Be and Why It Endures, recenzorii populari l-au citit ca fictiune criminala si au fost hotarati sa fie coplesiti de aceasta la care. Fitzgerald’s Latest A Dud, a fost un titlu in lumea New York. Romanul a realizat doar atat de multe vanzari si, pana la moartea autorului, in 1940, copii ale unei a doua tiraje foarte modeste ramasesera de mult.
Norocul lui Gatsby a inceput sa se schimbe cand a fost selectat drept cadou de catre armata SUA. Odata cu incheierea celui de-al doilea razboi mondial, aproape 155.000 de exemplare au fost distribuite intr-o editie speciala pentru servicii armate, creand un nou cititor peste noapte. Odata cu inceputul anilor 1950, inflorirea visului american a accelerat actualitatea romanului si, prin anii 1960, a fost consacrat ca un text stabilit. De atunci a devenit o forta atat de puternica in cultura pop, incat chiar si cei care nu au citit-o niciodata nu se simt de parca ar fi ajutat, bineinteles, de la Hollywood. In 1977, la doar cativa ani dupa ce Robert Redford a jucat rolul principal al unei adaptari cu scenariul lui Francis Ford Coppola, a fost inregistrat pentru prima data cuvantul Gatsbyesque .
Impreuna cu extravaganta diviziunii din 2013 a lui Baz Luhrmann, cartea a generat doar in ultimul deceniu romane grafice, un musical si o experienta teatrala captivanta. De acum incolo, este posibil sa vedem si mai multe astfel de adaptari si omagii, deoarece la inceputul acestui an, drepturile de autor ale romanului au expirat , permitand oricui sa il adapteze fara permisiunea de la mosia sa. Apelurile timpurii pentru o adaptare a lui Muppets s- ar putea sa nu fi ajuns la nimic (nu spuneti niciodata niciodata), dar o miniserie TV cu buget mare este deja in lucru, iar autorul Min Jin Lee si criticul cultural Wesley Morris scriu amandoua noi introduceri la noile editii.
Daca toate acestea ii lasa pe puristii lui Fitzgerald sa-si zvarcoleasca perlele ca niste margele de ingrijorare, este foarte posibil ca, desi unele astfel de proiecte sa perpetueze in continuare mitul ca aruncarea unei petreceri cu tematica Gatsby ar putea fi altceva decat sublim, fara idei, altii ar putea oferi informatii noi asupra unui text a carui foarte familiaritatea ne duce adesea la patinaj peste complexitatile sale. Luati, de exemplu, noul roman al lui Michael Farris Smith, Nick. Titlul se refera, bineinteles, la Nick Carraway, naratorul lui Gatsby, care aici isi obtine propria poveste de fundal complet formata. Este povestea unui Midwesterner care pleaca in Europa pentru a lupta in Primul Razboi Mondial si se intoarce schimbat, atat printr-o poveste de dragoste vartej in Paris, cat si prin razboiul de transee. Exista loc pentru o sedere impulsiva in lumea interlopa din New Orleans inainte de a se indrepta spre West Egg din Long Island.
Un vis imposibil?
La fel ca multi, Smith a intalnit prima data romanul la liceu. ,,Pur si simplu nu am reusit”, spune el pentru BBC Culture, de la casa sa din Oxford, Mississippi. ,,Pareau ca o multime de oameni care se plang de lucruri despre care intr-adevar nu ar trebui sa se planga”. Abia cand a preluat-o din nou in timp ce locuia in strainatate, la varsta de douazeci de ani, a inceput sa inteleaga puterea romanului. “A fost o experienta de citire foarte suprarealista pentru mine. Parea ca ceva din aproape fiecare pagina imi vorbea intr-un mod pe care nu ma asteptasem”, isi aminteste el.
Ajungand la scena in care Carraway isi aminteste brusc ca implineste treizeci de ani, Smith a fost plin de intrebari despre ce fel de persoana era intr-adevar naratorul lui Gatsby. “Mi s-a parut ca a existat vreo trauma reala care l-a facut atat de detasat, chiar de propriul sine. Mi-a trecut prin minte ca ar fi cu adevarat interesant daca cineva ar scrie povestea lui Nick”, spune el. In 2014, pana atunci autor publicat in vreo patruzeci de ani, s-a asezat sa faca exact asta, spunand nici agentului sau, nici editorului sau. Abia cand a predat manuscrisul 10 luni mai tarziu, a aflat ca legea drepturilor de autor inseamna ca va trebui sa astepte pana in 2021 pentru ao publica.
Poate ca nu sampania si dansul, poate sunt acele sentimente de a ne intreba unde suntem, sentimentul ca orice se poate sfarama in orice moment, care il mentin pe Gatsby semnificativ – Michael Farris Smith
Smith indica un citat al unuia dintre contemporanii lui Fitzgerald ca fiind cel care a furnizat cheia intelegerii Carraway. ,,Ernest Hemingway spune in [memoriile sale] A Moveable Feast ca nu am avut incredere in nimeni care nu a fost in razboi, iar pentru mine a fost un inceput natural pentru Nick.” Smith isi imagineaza Carraway, facand fata cu PTSD si shellshock, intorcandu-se acasa intr-o natiune pe care nu o mai recunoaste. Este departe de razzmatazzul revoltator al tuturor acelor petreceri, totusi Carraway este, sugereaza Smith, motivul pentru care romanul lui Fitzgerald ramane citit. “Poate ca nu sampania si dansul, poate ca sunt acele sentimente de a ne intreba unde suntem, sentimentul ca orice se poate sfarama in orice moment, care il mentin pe Gatsby semnificativ de la o generatie la alta.”
William Cain, expert in literatura americana si profesor de engleza Mary Jewett Gaiser la Wellesley College, este de acord ca Nick este crucial pentru intelegerea bogatiei romanului. ,,Fitzgerald s-a gandit la structurarea acesteia la persoana a treia, dar in cele din urma l-a ales pe Nick Carraway, un narator la prima persoana care va spune povestea lui Gatsby si care va fi un intermediar intre noi si Gatsby. Trebuie sa raspundem si sa-l intelegem , in timp ce facem acest lucru, ramanem constienti de faptul ca ne apropiem de el prin perspectiva foarte particulara a lui Nick si prin relatia foarte ambivalenta a lui Nick cu Gatsby, care este simultan plina de laude si plina de critici severe, chiar si in anumite momente de dispret “, spune el .
